Proiectul prin care fugarii condamnați sunt obligați să suporte cheltuielile de aducere în țară avansate de către stat a fost adoptat marți, cu majoritate de voturi, de deputați și merge la promulgare.

Inițiativa pentru completarea art. 16 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală a fost adoptată de Guvern și a ajuns acum în Parlament, Senatul fiind prima cameră sesizată.

Proiectul a fost adoptat pe 15 aprilie de senatori cu unanimitate de voturi. El a fost inițiat de ministra Justiției, Alina Gorghiu, și adoptat de Guvern pe 21 martie.

Acesta prevede că toate cheltuielile care revin statului român, în cazul în care persoana solicitată, persoana extrădată sau persoana extrădabilă, după caz, s-a sustras de la urmărirea penală sau de la judecată, vor fi avute în vedere la stabilirea cheltuielilor judiciare, de către instanța de executare, conform prevederilor Codului de procedură penală.

Pentru recuperarea cheltuielilor ocazionate de aducerea în țară a persoanei care s-a sustras de la executarea pedepsei, autoritățile române au drept de regres, la instanța civilă competentă. Această cauză se judecă cu celeritate și este scutită de taxă de timbru.

Astfel, prevederile li se aplică persoanelor urmărite internațional (cele pentru care a fost emis mandat european de arestare ⁠și cele care au fugit în afara Uniunii Europene și pentru care se desfășoară procedura de extrădare).

Potrivit ministrei Justiției, Alina Gorghiu, în 2023, România a cheltuit aproximativ 10.025.000 lei pentru aducerea a 803 fugari. Anul acesta, până în data de 9 aprilie, au fost aduși 233 de fugari.