Dar apoi Vucic a plusat și a anunțat că „Serbia va prelua un anumit număr de refugiați. Asta ne face un stat mai european decât multe state membre UE. Noi nu construim garduri”. 

Oare ce l-o fi apucat pe Vucic să facă astfel de afirmații? „Un anumit număr” poate însemna mult sau puțin. Și să nu uităm că premierului sârb îi arde buza să deschidă măcar un capitol de negociere pentru aderarea la UE. Așa, și?!

Refugiaților nu le pasă care sunt motivele din spatele unor vorbe atâta vreme cât ele sunt urmate de fapte. Fostul ultra-naționalist Vucic s-a ținut de cuvânt. Mai multe manifestații ale extremei drepte au fost interzise. Doi polițiști care au furat de la refugiați la Belgrad sunt în arest. Nicăieri în Serbia nu se văd scenele din Ungaria. La Belgrad a fost deschis un birou de informații pentru refugiați. Lucrează acolo specialiști în azil, medici, translatori și psihologi. În anul 2015, țara nu mai aduce cu renumele de xenofobie instalat în mintea europenilor după războiul din anii ’90.

Mai mult, premierul Vucic s-a trezit și invitat la Berlin pentru o discuție cu Angela Merkel. Agențiile germane de știri titrează că invitația este „surprinzătoare”, nu era pe nicio agendă și nici măcar la nivel de zvon nu se vehicula. Înainte de plecare, Vucic a declarat că mizează pe aprobarea Berlinului pentru deschiderea primului capitol de negociere pentru aderarea la UE până la sfârșitul acestui an.

Manual de „cum nu se face”

Între timp, la București, politicienii români dau dovadă, încă o dată, de lipsă de viziune. Premierul Victor Ponta e iritat, dar șugubăț și a găsit, în sfârșit, sula de vârât în coasta Europei. Zice că o să întrebăm și noi, „prietenește”, de ce nu suntem în Schengen.

Președintele Klaus Iohannis a vrut să joace cartea intransigenței. Ce i-a ieșit însă a fost o declarație șocantă: „De data aceasta, faptul că România nu e membră Schengen a fost un avantaj”. Poate că așa e, dar din postura unui șef de stat nu ai voie să spui așa ceva. Dacă mai vrei vreodată în Schengen…

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a pus un nefericit punct pe „i”. Aurescu spunea, duminică seara, că nu există baza de discuție. Adică România nu a primit nimic oficial de la Comisia Europeană, deci nu poate formula nicio poziție pentru că nu are niciun punct de reper.

Aici ministrul are dreptate. România, într-adevăr, nu are niciun reper de politică externă. Am avut aderările la UE și NATO, dar fără aceste obiective suntem pierduți. Am fi putut avea o direcție: aderarea la Schengen, libera circulație adevărată, un pas important spre integrarea deplină a României în UE. Noi nu suntem în Schengen din cauza corupției endemice din propria noastră țară. E singurul motiv și unul extrem de serios pe care, oricât ne lamentăm că nu face parte din criteriile tehnice, nu putem să îl ignorăm.

Criza refugiaților putea fi transformată cu puțin efort într-o ocazie uriașă pentru România. Am fi putut arăta că suntem europeni, că ne asumăm într-adevăr calitatea de membru UE, nu doar de copil-problemă. La fel cum a făcut Serbia. După aceea am fi putut întreba de Schengen, dar am fi avut și o bază reală de negociere.

Spre deosebire de politicienii români, Alexandr Vucic a avut simț și viziune să atace la momentul potrivit. Și sigur va câștiga ceva pentru țara lui - nu degeaba, la finalul discuției cu Merkel, nu e programată o conferință de presă. E semn că se discută serios. Bravo lui! În schimb, la București urmează să auzim în curând că „din nou ne-a furat arbitrul”.