Prim-ministrul Marcel Ciolacu a discutat miercuri, la Palatul Victoria, cu Reprezentantul special al SUA pentru redresarea economică a Ucrainei, Penny Pritzker, despre rolul pe care România îl poate avea în procesul de reconstrucție a țării.

"Suntem într-o etapă de identificare a celor mai eficiente metode de sprijin și de transpunere a acestora într-o strategie integrată pentru reconstrucția Ucrainei, în care România își dorește să joace un rol important", a declarat Marcel Ciolacu, citat într-un comunicat de presă transmis de Guvern.

În perspectiva pregătirii și începerii acestui proces de reconstrucție a Ucrainei, a mai spus  Ciolacu, România ia în calcul ca reper principal mecanismul UE pentru Ucraina, în valoare de 50 de miliarde de euro, și își propune să desfășoare acțiuni în plan bilateral, prin colaborarea directă cu Ucraina, dar și în cadrul unor formate extinse, la nivel regional sau împreună cu partenerii strategici.

Șeful Executivului român a adăugat că abordarea României are în centru ideea că acțiunile statelor care se vor implica în reconstrucția Ucrainei trebuie să fie complementare, nu concurențiale, și că acest proces implică un efort pe termen lung și coordonarea întregii comunități internaționale, în care rolul și implicarea Statelor Unite rămân esențiale.

Perspectiva de integrarea europeană a Ucrainei ar trebui să ghideze întregul proces de reconstrucție a acestei țări. În acest context, Marcel Ciolacu a subliniat că un obiectiv strategic al României este și racordarea Republicii Moldova la acest efort de reconstrucție care vizează în primul rând Ucraina, având în vedere că Republica Moldova a fost afectată de conflict și ambele state au nevoie de sprijin pentru parcursul european pe care și l-au asumat.

La întrevedere a participat și ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec, iar din delegația guvernamentală română au făcut parte vicepremierul Marian Neacșu, șeful Cancelariei premierului, Alexandru Ghigiu, și consilierul de stat Nicolae Comănescu.