Orice compromis în interesul României va fi acceptat, a declarat joi dimineața ministrul de interne, Lucian Bode, înainte de începerea Consiliului JAI, care are pe agendă aderarea Bulgariei, Croației și României la Schengen.

”Merg să cer respect pentru țara noastră, pentru că România respectată în Uniunea Europeană este suma respectului câștigat de fiecare român din partea Uniunii Europene”, a declarat la Bruxelles Lucian Bode, subliniind că va solicita dezbatere și vot pentru aderarea României la Schengen.

”Argumentele României sunt arhicunoscute și sunt susținute de Președinția cehă, de Comisia Europeană și majoritatea statelor membre, cu excepția Austriei”, a spus ministrul de interne, încrezător într-un ”rezultat pozitiv” pentru România: ridicarea controalelor de la frontieră de la 1 ianuarie 2023".

Lucian Bode va încerca să aibă o discuție cu omologul austriac înainte de reuniune.

El a susținut că votul de azi e un moment de cotitură în istoria României, dar și a Uniunii Europene.

Bode a subliniat că va accepta ”orice compromis în interesul României”.

”Dacă proiectul de decizie aflat pe ordinea de zi s-ar adopta, așa cum este el prevăzut astăzi, cu ridicarea frontierelor terestre începând cu 1 ianuarie și ridicarea frontierelor aeriene începând cu 26 martie, România este pregătită să intre în spațiul Schengen cu ridicarea controalelor la frontieră, așa cum prevede această decizie, pentru că am discutat și am prezentat în toate forurile tehnice, am prezentat scenariile prin care relocăm resurse umane, tehnică, capabilități de pe frontiera de vest, pe frontiera de est, respectiv pe frontiera cu Serbia", a declarat el.

Bode a mai declarat că România a pornit pe drumul către aderarea la Schengen împreună cu Bulgaria, dar interesul României este mai presus de orice: "Acum, legat de ce șanse sunt să intrăm separat - noi am pornit pe acest drum împreună cu Bulgaria, am fost evaluați împreună cu Bulgaria, suntem într-un parteneriat cu Bulgaria și într-o relație de bună vecinătate cu ei. Noi ne dorim să intrăm împreună, dar interesul României este mai presus de orice. România trebuie să fie membră a spațiului Schengen începând cu anul 2023".