Anul acesta ar trebui să ni-l amintim pe Benjamin Berell Ferencz, cel care a coordonat la Nuremberg inculparea a două duzini de comandanți SS,  dar și moștenirea lui: „Lege, nu război”.  

Sfidează imaginația faptul că, până și astăzi, genocidul - termen inventat de juristul polonez Raphael Lemkin în 1944 - rămâne un subiect într-atât de actual. 

De aceea aniversările contează. Ele ne permit să comemorăm evenimente importante, să le răspândim învățăturile și să luăm la cunoștință. 

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la genocidul contra populației Tutsi din Rwanda, declanșat de doborârea unui avion în care se aflau președinții din Rwanda și Burundi în timp ce se pregătea să aterizeze în capitala Kigali; toți cei aflați la bord au murit. Au trecut totodată și 10 ani de la genocidul contra populației Yazidi din nordul Irakului, comis de ISIS. 

Tot anul acesta marcăm și prima aniversare a morții lui Benjamin Berell Ferencz, care la numai 27 de ani a fost cel mai tânăr procuror în procesul de la Nuremberg. 

Printre multele realizări ale lui Ferencz se numără și aceea că el a fost unul dintre primii care au folosit termenul de „genocid” în instanță - într-un moment în care dreptul internațional nu consfințise încă crima anihilării unui popor.

Lemkin, care a plecat din Polonia în Suedia în timpul războiului, și s-a stabilit apoi în SUA, a luptat până la sfârșitul vieții pentru ca genocidul să fie acceptat ca infracțiune distinctă, cu o definiție specifică. Și a fost în cele din urmă adoptat de ONU în 1948. 

Conform Muzeului Memorial al Holocaustului, din SUA, genocidul e „o infracțiune recunoscută internațional care presupune comiterea unor acțiuni specifice, inclusiv omoruri în masă, cu intenția de a distruge, complet sau parțial, o categorie națională, etnică, rasială sau religioasă”. 

Primul mare angajament ca jurist al lui Ferencz a fost conducerea acuzării la procesul Einsatzgruppen de la Nuremberg. Einsatzgruppen erau detașamente SS ale morții, mobile și paramilitare, însărcinate să omoare evrei și alte categorii în spatele frontului de est. În 1941-1945 ei au omorât 1,3 milioane de evrei, estimativ 250.000 de romi și alți 50.000 de oameni care erau partizani, handicapați, homosexuali, slavi și alte categorii. 

Toți cei 24 de inculpați erau comandanți de unități Einsatzgruppen și fuseseră în „teren supervizând, controlând, dirijând și luând efectiv parte la recoltarea sângeroasă”, arată hotărârea finală a instanței. 12 au fost condamnați la moarte prin spânzurare, ceilalți au fost închiși pe termen lung.

 Ferencz n-a știut de mic că va deveni jurist. A sosit în SUA venind din România când era bebeluș și spunea că a fost norocos să supraviețuiască în călătoria cu vaporul. Plângea atât de mult încât tatăl lui se gândea să-l arunce peste bord - dar a fost protejat de un unchi. Apoi a copilărit într-un cartier rău famat din New York, Hell’s Kitchen [„Bucătăria iadului”], unde a învățat engleza abia la opt ani, până atunci vorbind doar idiș. 

După cum spunea un fost consilier școlar al lui, Ferencz nu avea decât două variante: să intre într-o bandă sau să se facă jurist. Deși habar n-avea ce-i dreptul, era sigur că nu voia să intre într-o bandă. Și era atât de bun la școală încât Harvard i-a oferit o bursă. 

Dar Ferencz era și extrem de amuzant și avea un efect ca de vedetă asupra celor din jur. Dr. Susan Breau, profesoară de drept internațional, și-l amintește de la un curs de drept penal internațional pe care l-a urmat la Salzburg, când el deja trecuse bine de 80 de ani. „Oriunde se ducea, oamenii se strângeau în jurul lui, și îi atrăgea ca o zeitate”, atât de carismatic era, în ciuda staturii sale mici - la procesul Einsatzgruppen abia ajungea la podium. „Emana iubire, își iubea studenții, iubea să cunoască oameni”, afirma Breau. 

Ferencz și-a menținut până la final crezul: pentru a opri genocidul, trebuie să oprim conflictul. Iar pentru a opri războiul avem nevoie de un consens internațional. Dacă am putea elimina conflictul armat, nu ar mai exista nici genocid. Lege, nu război - acesta era motto-ul lui. 

Iar una dintre numeroasele trăsături care au făcut din el un om atât de excepțional a fost capacitatea lui de a rămâne optimist. Unii susțin că era naiv, dar vorbim totuși despre un om care, după propriile-i spuse, „a tras cu ochiul în iad”. În ciuda unei lumi pline de regres, el credea că aceeași lume se schimbă încet-încet în mai bine. Și, spunea această legendă a dreptului internațional, dovada acestei tendințe o reprezintă înființarea Tribunalului Penal Internațional. 

E un an în care trebuie să ni-l amintim pe Ferencz și lecțiile lui. Așa cum el însuși ne-ar reaminti: Nu renunța niciodată.